DAN PURIC – Hai să ne imaginăm...

Afară plouă, plouă a potop, te ia cu fiori, făcându-te să te gândeşti la râuri ieşite din matcă, la necaz şi durere. Gradele din termometru au căzut cu liftul vreo cinsprezece etaje. Lumea aleargă zgribulită pe străzi. Toamna parcă bate prea repede la uşă, ameninţându-ne cu torturile iernii. Copacii îşi iau adio de la frunze. Se aud numai minuni: cică ANAF-ul = „nu sunt bani la budget !” şi „n-avem”, va impozita până şi cântecul de jale, Doina şi chiar Mioriţa, iar după ce va isprăvi, va trece mai sus, la ceruri, chiar şi în ograda lui Dumnezeu; preţurile au luat-o razna şi o ţin tot aşa. Vor creşte la pâine, carne, benzină şi motorină, ceapă, morcovi şi prezervative; de medicamente nici nu mai vorbim...La televizor şi în presa scrisă şi vorbită, „de trei zile încoace” se „remaiază”. Câinii şi pisicile din curtea blocului meu au făcut un pact de neagresiune, ba chiar au pus de o alianţă: latră şi stupiesc la unison la toate patrupedele vagaboande ce îndrăznesc să le încalce teritoriul şi la toţi nevolnicii căutători prin tomberoane. Şi atunci, în loc de nurofen sau saridon, propun să ne amintim de Dan Puric şi de al său OM FRMOS – Dan Puric, despre Omul Frumos, ediţie personală,  Bucureşti, 2009.(Extraordinară compilaţie/ ca şi voulmul Cine suntem din 2008/: proză poetică, pro-creştină, interviuri, dialoguri, versuri şi eseuri, probă a ceea ce înseamnă cu adevărat „forţa cuvântului”). Merită. Măcar pentru încărcarea bateriilor şi ca „pomadă” a sufletului. Povesteşte Dan Puric: „Veniţi,(...) e cineva acolo, în munţi, care ne spune că suntem buni!” „ Cine vă spune asta?”, întrebau furioşi oamenii mici de la poalele muntelui, cei care ţineau de împărăţia urâtului. „El, Sfântul!...Basmul nostru!”, strigau bucuroşi oamenii. „Nu-i nici un sfânt! Este un biet bătrân, ce vă minte. N-aţi fost niciodată frumoşi, sunteţi la fel ca noi. N-aţi fost niciodată altfel! Suntem egali!”, ţipau, speriaţi că în ţara lor s-ar putea naşte Frumosul, slujitorii împăratului urât.(...)Ceva începea să se schimbe în Împărăţia Întunericului. Basmul aducea Lumină, iar lumea simţea, începând să freamăte. De mult nu mai văzuseră soarele şi nici măcar stelele. Mergeau cu capul în jos, în pământ. „Ridicaţi capul spre stele!” le spunea Basmul. „Sunteţi frumoşi!”(...) „V-aţi născut liberi”...Şi vorbele lui deveneau lumânări în întunericul ţării...” Hai să ne imaginăm, în ciuda vremii de afară şi a vremurilor, că tot ce istoriseşte Basmul din Carpaţi al lui Dan Puric este adevărat ! Să începem simplu, prin a crede mai întâi în Dumnezeu şi apoi prin a deveni fiecare din noi o Lumânare în Împărăţia Întunericului! Hai să ne imaginăm că Suntem Frumoşi ! aşa cum, sincer nutresc ideea, ne-a făurit Ziditorul! Hai să ne imaginăm că ne-am Născut Liberi!, că nimeni, niciodată, nu poate să ne fure Libertatea!

Hai să ne imaginăm că şi noi putem să luăm o bucată de Ţărână de-a noastră, ca bolovanul Băbuţei lui Dan Puric, s-o învelim fără sfială, în ziarul „România liber㔺i s-o ducem frumos oriunde în lume...până la Dumnezeu, pentru că-i o fărâmă din sufletul nostru, din România frumoasă. Hai să ne imaginăm că suntem Buni, să ne culcăm şi mâine dimineaţă, când ne sculăm, să fim chiar aşa, adică Buni, pe bune! Sigur n-ar mai ploua ca-n Bacovia, ANAF-ul ar coborâ cu picioarele pe pământ, fiindu-i ruşine de ceruri, iar preţurile mari n-ar fi decât o sminteală a neruşinării apuse a ex-omului urât, dintr-un vis urât, dat la spălat. Hai să ne imaginăm...

       Mircea Bătrânu